duminică, 19 septembrie 2010

Dorinţă de copil

Tocmai se întorceau de la grădiniţă. O bunicuţă şi nepoţica ei. Pe chipul copilei am citit veselia pură pentru cele câteva zile petrecute într`o clădire nouă, diferită, colorată şi plină de copii. Era începutul primului ei an de grădiniţă. Bătrâna purta într`o mână ghiozdanul fetiţei, iar în cealaltă ţinea strâns mâna ghemotocului cu viaţă de lângă ea, ce zâmbea cu poftă. Vântul adia printre frunzele galbene care se aşterneau la margine de drum, vestind începutul de toamnă.

Deodată fetiţa se opri în drum, la auzul unui sunet din depărtare. Îşi ridică ochii spre cer. Era parcă şi mai bucuroasă. Strânse mâna bunicii mai tare, ba chiar o zdruncină şi întrebă cu un glas cristalin:
      - Uite, acolo e mama mea?
Bătrâna îşi înălţă şi ea privirile. Însă din ochii ei au început să curgă lacrimi. Şi le şterse în grabă pentru ca să nu fie observată. Şi tăcu. Dar fetiţa, plină de entuziasm, insistă şi strigă:
      - Bunico, nu`i aşa că acolo e mama mea? Pot să`i fac semn cu mâna?
Doamna cu părul cărunt începu să meargă înainte câţiva paşi, lăsând micuţa cu ochii fixaţi spre cer. Nemaiavând răbdare, aceasta alergă mărunt şi o opri pe bunica ei din nou. Mai serioasă, însă la fel de energică, întrebă:
      - Nu e acolo mama mea? Haide, răspunde`mi! Nu se întoarce acasă?
Răspunsul fu scurt şi trist:
      - Nu, draga mea. Mai durează ceva timp. 

Copila, îngândurată, dădu cu piciorul într`o piatră şi îşi aruncă privirea înca odată spre cer. Făcu totuşi semn cu mâna ei firavă şi se auzi un glas subţire, de această dată aproape şoptit: 
      - Pa paaa... Data viitoare s`o aduci pe mama, de acolo... de departe!
O prinse pe bunica de mână şi plecă.
                   Pe cer se vedea trecând un avion.

Un comentariu:

  1. of ce trist!
    e bine cand esti copil ca nu realizezi situatia la intensitatea ei reala...
    ai un condei bun....
    numai bine...

    RăspundețiȘtergere