miercuri, 29 septembrie 2010

În largul lui

"Ceea ce omida numeste sfarsitul lumii, adevaratul maestru numeste fluture."
Richard Bach

vineri, 24 septembrie 2010

Eleganţă





duminică, 19 septembrie 2010

Dorinţă de copil

Tocmai se întorceau de la grădiniţă. O bunicuţă şi nepoţica ei. Pe chipul copilei am citit veselia pură pentru cele câteva zile petrecute într`o clădire nouă, diferită, colorată şi plină de copii. Era începutul primului ei an de grădiniţă. Bătrâna purta într`o mână ghiozdanul fetiţei, iar în cealaltă ţinea strâns mâna ghemotocului cu viaţă de lângă ea, ce zâmbea cu poftă. Vântul adia printre frunzele galbene care se aşterneau la margine de drum, vestind începutul de toamnă.

Deodată fetiţa se opri în drum, la auzul unui sunet din depărtare. Îşi ridică ochii spre cer. Era parcă şi mai bucuroasă. Strânse mâna bunicii mai tare, ba chiar o zdruncină şi întrebă cu un glas cristalin:
      - Uite, acolo e mama mea?
Bătrâna îşi înălţă şi ea privirile. Însă din ochii ei au început să curgă lacrimi. Şi le şterse în grabă pentru ca să nu fie observată. Şi tăcu. Dar fetiţa, plină de entuziasm, insistă şi strigă:
      - Bunico, nu`i aşa că acolo e mama mea? Pot să`i fac semn cu mâna?
Doamna cu părul cărunt începu să meargă înainte câţiva paşi, lăsând micuţa cu ochii fixaţi spre cer. Nemaiavând răbdare, aceasta alergă mărunt şi o opri pe bunica ei din nou. Mai serioasă, însă la fel de energică, întrebă:
      - Nu e acolo mama mea? Haide, răspunde`mi! Nu se întoarce acasă?
Răspunsul fu scurt şi trist:
      - Nu, draga mea. Mai durează ceva timp. 

Copila, îngândurată, dădu cu piciorul într`o piatră şi îşi aruncă privirea înca odată spre cer. Făcu totuşi semn cu mâna ei firavă şi se auzi un glas subţire, de această dată aproape şoptit: 
      - Pa paaa... Data viitoare s`o aduci pe mama, de acolo... de departe!
O prinse pe bunica de mână şi plecă.
                   Pe cer se vedea trecând un avion.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

miercuri, 15 septembrie 2010

Comuniune

marți, 14 septembrie 2010

La sursă

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Fir de poveste

Vatra Dornei

joi, 2 septembrie 2010

Tu... esti mulţumit?

Am ales de aceasta data sa nu postez o fotografie sau vreo experienta traita de mine.
Merita sa vezi!
Un om deosebit. Cu o putere deosebita. Nick Vujicic


Privind la el, m`am gandit: cat "chef de viata" poate avea... De ce sa nu ma multumesc cu ceea ce am, cu ceea ce sunt? De ce sa vreau altceva, in mod egosit, cand ma pot bucura asa cum sunt?
Cand pare ca totul a mers prost, ne mai putem gandi ca e posibil sa fie spre binele nostru, chiar daca pe moment nu intelegem?

In fiecare zi gasim atatea motive de nemultumire si vociferam. De ce? Pentru ca nu vedem si nu suntem constienti de ceea ce ne poate face multumiti. Cand ploua, ne enervam pentru ca ne`am udat 5, 10 minute sau jumatate de ora, dar nu ne gandim la cei care si`ar dori macar cateva picaturi de apa, ori la gradina uscata a batranului vecin din care se intretine. Ramanem uimiti cand aflam ca autobuzul pe care tocmai l`am pierdut, a fost implicat intr`un accident. Nu ne convine cand vedem ceva mai bun, mai frumos la altii, cand nu ne`a fost pregatit felul preferat de mancare, sau cand ne`am taiat la un deget. Ne suparam ca nu ne este oferita incredere, daca nu ajungem la performantele lui X, daca nu primim cadoul pe care`l asteptam, ori pentru simplul fapt ca domnul de la casa de bilete nu avea o privire pe placul nostru. Insa uitam sa ne intrebam daca oferim incredere, uitam sa tinem cont de faptul ca ceea ce am realizat, a fost cu toate puterile noastre, ca cei dragi s`au straduit sa gateasca pentru noi, sa ne surprinda, sau ca prin bucuria noastra putem sa aducem lumina in sufletul altora.

Cati nu si`ar dori sa vada, da, sa vada culori, zborul fluturilor, peisaje de munte sau de mare, chiar si norii negri, inainte de ploaie, sau o floare pe jumatate ofilita? Cati nu si`ar dori sa poata mangaia un copil si sa`l tina in brate, sa simta implinirea sufleteasca pe care ti`o ofera siguranta ca apartii unei familii, sa alerge odata cu cainele lui, ori sa modeleze oameni din zapada?
Poate am dat niste exemple banale; dar chiar aceste lucruri ce ni se par firesti sau naturale, ca si cum ni s`ar cuveni, tocmai ele ne pot aduce implinirea in suflet. Nu ne mai "permitem" sa fim veseli ca niste copii pentru ca, "vezi tu, ne`am maturizat si trebuie sa dovedim". Nu spun nu, dar asa dovedim? Prin lipsa de buna dispozitie? 
Zambim rar si scurt de parca ne`ar costa. Iar daca o facem mai des, e ceva fals. 
Hai sa incercam macar sa zambim mai mult. Si adevarat. Incepem chiar de acum? 

[sursa video - youtube]

miercuri, 1 septembrie 2010

Repere