luni, 14 iunie 2010

Punct. Şi de la capăt


foto: Mădălina E.

          Îmi va fi dor...
...să mă trezesc dimineţile ce`mi păreau infernale, să ajung în clasa goală, să mă enervez şi să`mi spun "cum de am uitat că am ore mai tarziu" (da, la mine se mai întampla)
...să`mi aşez gândurile pe hârtie în timpul de orelor filosofie şi mate (dacă atunci aveam chef...)
...să merg cu picioarele prin mormanele de frunze uscate, de toamnă şi să ajung târziiiiiiu acasă, chiar dacă nu ştiu mai nimic pentru testarea de a doua zi
...să o ascult pe profa` de geogra`, mereu naturală şi copilăroasă, cum ne povesteşte despre excursiile din facultate
...să tremur la fizică din cauza "extemporalului", sau când îmi spunea profu` "faci nani"
...să râd cu lacrimi de "perlele" spuse de noi
..."să chiulim" ca atunci când ne trezeam cu profu` la uşa
...să fredonăm muzică de Crăciun în clasă (You better watch out, You better not cry... Santa Claus is coming to town)
...să mă uit la ceas şi să număr minutele până când se va suna, sau să nu`mi doresc să ajungă ora la final (pentru că au fost şi de astea)
...de petrecerea pregatită în secret de colegi pentru cei 18 ani pe care urma să`i împlinesc
...să`l aud pe profu` de istorie cum spune "e ok" sau "hai ca poţi..."
...până şi de corpul D, aşa înghesuit cum era, în care te sufocai vara
...de "interviurile" când ne bufnea râsul şi stricam multe minute de înregistrare
...să merg în părculeţul plin de copii
...să mă ascund în ore ca să`mi termin de citit romanul
...să`mi programez timpul de învăţat cu colega mea, iar jumătate din el să`l petrecem povestind
...de ziua în care la fiecare doi paşi trebuia să`mi aranjez toca pe cap :D
... de 9-12i ... :D

          Ştiam înca dintr`a 9 - a că aşa va fi. Ştiam că va fi o lipsă, ca şi cum am pierdut ceva important. Ştiam că mă voi uita pe fotografiile din liceu şi pentru a nu ştiu câta oară îmi voi spune "uau, s`a terminat, nu`mi vine să cred". Ştiam... Ştiam... Şi ştiam... Însă abia acum şi simt. Nu e ciudat, momente bune şi mai puţin bune sunt pentru oricine. Dar de ce să insist pe întâmplările negative? În final rămâne amintirea frumoasă; gaşca aia care ţipa, râdea, cânta... Pentru că aşa e în liceu. Pentru că 4 ani de zile am fost o familie în care am crescut, fără să uităm să fim copii şi am învăţat că pe drumul vieţii o piatră poate fi piedică, sau treaptă pe care sa urci. Depinde cum o priveşti, în ce culori.
          3 ani la rând priveam absolvenţii care părăseau liceul. Mă gândeam, oare cum se simt, defilând şi cum mă voi simţi eu, ascultând Gaudeamus? Iar acum...
          11 iunie 2010. Curs festiv. Emoţii, flori, muzică, robe, nişte lacrimi amestecate cu zâmbete, culori, fotografii şi un final.
          Nu spun că ce va urma nu va fi frumos. Doar... ştiu că s`a încheiat înca un capitol din cartea vieţii. Ce titlu să`i pun?

10 comentarii:

  1. Trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă, zi și capitol al vieții...de nu...vom sorbi amintirile...și vom deveni ca niște bătrâni ce retrăiesc și revăd clipele frumoase ale trecutului, trecând indiferenți pe lângă mii de clipe ce puteau întrece pe cele din urmă. Așa că... urmărește frumusețea clipelor! Ce a fost e istorie..ce va veni, este necunoscut, deci interesant ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. total de acord cu tine. nu traiesc din ce a fost. sunt doar ganduri din cateva momente...
    Multumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Titlul este perfect :)
    Peste alti cativa ani, vreau sa vad o alta fotografie de genul asta, dar facuta pe scarile facultatii, da?
    Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. noooo ...chiar mi-a plăcut :D lipsită de dramatism dar poetică :D
    genial :)) 'hai că poţi'

    RăspundețiȘtergere
  5. Superbă poza şi e superb ce transmiţi tu ... cîtă emoţie am simţit citind cele scrise de tine. Totuşi...se începe un capitol nou,cu oameni noi...şi mult NOU.
    P.S. frumos blog ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Punct. Si de la capat. Nu? S-a terminat liceul, insa viata de acum incepe. Si o sa avem parte de muuuuuulte de acum in colo:D.

    RăspundețiȘtergere