Schimbări de perspectivă

Alergam… alergam si iar alergam…

Traim incordati la maximum si avem in vedere mereu grija zilei de maine, dar mai ales ziua de ieri... nu zic, avem de invatat din orice, si din trecut si din ceea ce altii au trait, dar mereu uitam sa traim fiecare moment. Nu pretuim clipa oferita cu atata dragoste!!!

In fiecare zi ne pierdem in lucruri mari, in afaceri, probleme, bani, munca, dar pierdem din vedere aspectul cel mai important, prezentul! Uitam sa alergam dupa vise, uitam sa zambim cand vedem un copil cu ochi dulci; cu fata crispata, nu indraznim sa iesim din monotonie. Uitam sa privim in gol, sau poate nu vrem; ne impunem noua insine sa nu mai apelam la copilarie, la inocenta pentru a surade. Nu! Noi ne amintim mereu probleme, dezbinari, suferinta, neajuns si insucces... Pana cand?

Din zi in noapte umblam zapaciti de atata viteza (doar deh, e secolul vitezei) si uitam sa ne oprim in fata unei flori si sa`i apreciem puterea cu care se ridica dupa ce am calcat`o in picioare. Uitam sa ne oprim ca sa observam cum altii trec pe langa noi, poate cu aceeasi viteza, nesimtind ca poate mai mult sau mai putin au nevoie de noi. Uitam sa spunem stop. Daca te opresti nu inseamna ca stagnezi. Daca te opresti poti observa, poti invinge propria rutina de a continua pentru ceva „mai mult”. Pana si simturile noastre s`au lenevit, in ciuda vitezei din cotidian. Nu mai privesti cu seninatate fiecare frunza, de cand e micuta, verde, cum creste si iti incanta privelistea, pana cand ajunge sa fie usoara, caramizie, purtata de vant ca mai apoi sfaramata de zbuciumul timpului.

Nu mai auzi clar, cantecele melodioase de la tara, din gradina bunicilor. Nu mai gusti cu aceeasi placere cirestele culese de tine din pomi, pe care odata le foloseai poate pe post de numaratoare, sau de targuieli. Nu mai mirosi florile care odinioara zilnic erau admirate. Nu mai ai ceva palpabil in care sa crezi... Nu! De toate acestea nu mai este timp. Ti se par copilarii, fara noima. Ei, afla ca nu sunt chiar asa! Sunt chiar parte din viata ta. Tu poti schimba ceva! Poti sa pretuiesti frunza care iti face cu mana la fereastra, in fiecare dimineata. Poti asculta pana si greierii noaptea. Poti face ca acele cirese sa`ti aduca amintiri frumoase. Poti sa ai ceva concert, real in viata ta, ceva care sa`ti redea cheful si veselia necesara. Doar trebuie sa`ti doresti cu adevarat si sa descoperi. Stiu, pare ciudat, diferit, greu, dar nu si imposibil!

Ne incapatanam si vrem sa ramanem uneori singuri cand de fapt, avem atat de multa nevoie de un altul. Ne incapatanam sa credem ca suntem „cineva”, cand poate prea tarziu sau in cazul altora niciodata, realizam ca ajungem sa reprezentam „cineva” atunci cand invatam sa fim pentru a putea face si nu facem ceva pentru a putea fi. Uitam ca cel de langa noi, chiar are lipsuri, dar ne intrece in arta de a fi un adevarat prieten.

Ne dorim, ce`i drept superficial, fericirea... O cautam cu disperare printre toate hartogariile vietii, atatea dovezi scrise si nescrise a trecerii timpului. Insa pierdem din vedere faptul ca insasi viata este un dar prin care ne putem manifesta fericirea. Iti doresti cu adevarat? Atunci primeste`o din lucrurile aparent minore si la randul tau, daruieste`o!

Uitam sa zambim, poate chiar sa radem ca nebunii cu lacrimi. Nu vrem sa readucem la viata acea parte din viata care „a fost odata”, dar care inca mai poate fi. Ne punem ambitia la treaba in lucruri care distrug, ne distrug pe noi si pe ceilalti si nu constientizam cata importanta are autocontrolul. Pierdem din vedere faptul ca lucrurile mici, amanuntele compun viata si o fac grozava, fie ea cu bune sau rele... Uitam sa observam, trecand pe aceeasi carare, ca acea floare calcata in picioare acum si`a revenit, s`a ridicat, si inca ne zambeste, in ploaie, in soare, fara a striga „hei, cum ti`ai permis sa...”

Uitam sa lasam motoarele de`o parte si sa mergem agale pe vreo alee care ne surade, ori printr`o balta, dovada a ultimii ploi de dimineata, sau prin reflectarea perfecta si plina de speranta a unei raze de soare, fara ca sa ne uitam la ceas, presati de timpul care a mai ramas... Vrem timp, dar il irosim. Vrem timp, dar nu`l folosim... Atunci ce rost mai are secundarul acela vesnic zgomotos, care nu face decat sa ne streseze? Alunga`l... Lasa ca acum, fiecare clipa sa nu mai fie numarata, las`o libera. Lasa`ti mintea sa alerge, acolo departe unde de multe ori nu`i dai voie, temandu`te de amintiri sau consecinte. Lasa ca timpul tau sa se opreasca. Bucura`te de soare sau de fiecare picatura de ploaie, de orice fulger sau tunet, de umbre, de flori, de parfum natural, de culori, de noapte, de stele si luna, frig sau chiar ger, zapada, fulgi de nea... Nu te abandona in bratele monotoniei, crezand ca vei gasi adapost. Mergi acolo unde vrei! Lasa fiecare culoare sa`ti patrunda in suflet si sa vibreze de bucurie ca se poate manifesta!!! Invata sa taci, sa asculti zumzet de albina, sa asculti sunetul de dimineata al rasaritul soarelui, sau de seara al apusului... Stii? Chiar, stii ca rasaritul si apusul sunt insotite de sunete? Incearca! Chiar si atunci cand crezi ca esti cel mai nelinistit... Invata sa taci pentru a asculta un sunet mut, pentru a asculta ceea ce ani de zile ai pierdut, fiind incatusat in vacarm.

Incearca sa privesti tot ce tine de natura; aminteste`ti de preferintele tale peste care s`a asezat un strat gros de parf si nu le lasa acolo in coltul preferat al trecutului. Aminteste`ti ca ai un suflet viu, care merita sa nu mai stea prizionier, merita sa fie liber. Da`i voie !!!

Imagineaza`ti locul perfect. Sunt sigura; trebuie sa ai unul, poate ascuns, sau uitat... mergi acolo, mergi prin imaginatie. Viseaza ca atingi norii, ca poti zbura la inaltime fara alte complicatii. Viseaza ca privesti cu ochii tai si citesti bucurie, sinceritate, bunavointa si simplitate in inimile celor carora au acceptat aceste lucruri. Poate acest vis se va implini, si vei deveni si tu unul dintre ei.

Fa ceea ce crezi ca iti aduce implinire. Nu te lasa ingradit de ceea ce altii iti impun, bineinteles in limita bunului simt. Nu incerca sa fii perfect, vei fi dezamagit; fii doar tu insuti! Cauta realitatea si nu te lasa biruit de forfota. Nu ceda in fata ireversibilitatii timpului si nu ascunde sensibilitatea ta de copil!

Uitam sa citim dragostea ce pluteste in jurul nostru, in ochii unui prieten, in familia de care dispunem, in fiecare umbra de fericire ce se asterne pe fata unui batranel, bucuros ca inca mai are clipe de petrecut cu aleasa lui... Ne lasam condusi de compatimire sau batjocura fata de cel sarac, persoana pentru care nu facem nimic, insa acela dispunand de bucurie si chef de viata poate mai mult ca oricine altcineva. Pentru el, fiecare noua zi e un dar... nu ar trebui sa fie si pentru noi la fel? Compatimirea pentru cel in nevoie ramane doar superficiala, mai devreme sau mai tarziu, realizand ca el chiar stie sa pretuiasca viata, ca dar.

Nu uita ca fiecare bataie a inimii e un dar! Nu`l pastra doar pentru tine! Cand inima ta, condusa de o Putere Suprema hotaraste sa mai bata, inca odata si inca odata... si azi, si maine... o face pentru ca cineva are nevoie de ea, nu doar tu. Ofera! Ofera tot ce`ti sta in putinta si stii ca face bine. Nu o fa indemnat de cineva, nici din obligatie, ci incearca simti si aminteste`ti ca abia atunci vei deveni „cineva”.